Bongo Pongo

Pictures 2012 168

Lola, trezește-te! Trezește-te! E o nouă zi!

Dar Lola se dezmeticea cu greu, în special, în această dimineață. Petrecuse în seara precedentă până târziu în noapte, iar acum se simțea ca într-o descriere absurdă de Eugen Ionescu, unde pe toate fetițele le cheamă Josete, iar pe mamele lor Jaqueline. Băuse tequila și bere și aproape că așteptase răsăritul pe plajă, iar acum rămăsese doar cu o durere de cap.

Surprinsă parcă de propria-i voce, Lola deschise subit ochii în soarele dimineții.

Atunci realiză că se afla într-o cameră de hotel, ocupând o jumătate de pat alături de un bărbat gol care stătea înghesuit pe cealaltă jumătate. Examinându-se, văzu că purta pijamaua tipului care dormea profund, cu o figura angelică și calmă lângă ea.

„Iți stă foarte bine în pijamaua mea!” îi răsună în cap.

Memoria nopții tocmai încheiate îi reveni rapid. Se activă spontan, sări din pat, își trase blugii pe fund, își băgă picioarele în teniși fără să-și mai încheie șireturile și părăsi urgent, mișelește, jumătatea de pat, jumătatea de cameră, jumătatea. În timp ce cobora scările din lemn, cu fiecare pas simțea cum se lumina la față. Zâmbea. Avea zâmbetul acela tâmp întins pe toată fața ei bronzată și pistruiată de la soare, zâmbetul acela de fericire fără motiv, când simți că totul este, a priori, frumos pe lume, frumos prin excelență Cu fiecare pas făcut simțea că se retrăgea din viața acestui tip „ca în filmele americane”, în timp ce el încă el mai dormea, gol, pe jumătatea lui de pat, fără vreun bilet cu explicații lăsat pe pernă, fără să-i sărute de plecare buzele coapte și sărate de la atâta soare.

Nu știa când avea să-l mai revadă, dar nici nu conta. Simțea că se retrage în glorie, fără pretenții de așteptare a acelui telefon care să-i amintească de fragmentele minunate ale nopții de vară…petrecute alături de ea. De atâtea ori se gândise și încercase să-l vizualizeze pe ACELA de care-i va plăcea. Nu putuse să-i asocieze până acum o formă sau o culoare a ochilor, o voce, o replică…o atitudine. Acum, reprezentarea chipului lui jovial îi venea în minte. Acest amorez îi plăcea pentru toată neîndemânarea sa, pentru toata gestica și împotriveala sa, pentru toata imperfecțiunea sa vocală, pentru toată bâlbâiala sa comportamentală.

Se poate că și plimbarea comună pe țărmul Vămii, conversația cu tequila, focul și jocul amorului de pe plajă și acel neîntrerupt mozol care se înnoda cu țărmul, care nu se mai sfârșea au făcut-o pe Lola să-și spună că el ar putea fi ACELA.

Își scoase tenișii și înainta încet prin nisip, cu tălpile albe de la atâta praf de scoici măcinate. Se opri la o cafea la Stuf, unde o așteptau prietenii din gașca.

–          Buna Lola, dar cum te simți? Cum ai dormit? Sau n-ai dormit?

–          Se rușină și nu apucă să răspundă întrebărilor insinuante pentru că în acel moment observă că era plină de pete verzui – movulii pe picioare.

De-a dreptul oribil, se gândi. Oare cum o să mai port eu fuste scurte o perioadă, oare cum o sa-mi afișez bronzul proaspăt cu vânătăile astea?

–          Semne de bună purtare! O tachină Sirena

–          La naiba! Oare ce puii mei a fost în capul meu când m-am urcat pe butoiul ala?? Ce mi-a trebuit mie poza pe un butoi – decorativ de altfel – pus în fata la Bongo, lângă un panou cu Secția de votare nr. 158 ? Oamenii normali vor să facă poze cu marea, în valuri, pe plajă, în nisip, cu nisip, cu scoici, în soare, în costume de baie (sau fără), la terase, pe terase, la umbra, sub umbrelă, singuri sau cu prietenii. Dar, nicidecum pe un amărât de butoi de vin artizanal, șubrezit.

–          Lola își aminti cum s-a urcat ea plină de un entuziasm prostesc pe ACEL butoi norocos și cum a simțit de îndată ce a pus și ce-l de-al doilea picior că acesta se prăbușește sub ea ca la cutremur, cum își pierdea echilibrul, plutind pentru câteva fracțiuni de secundă în aer, cum se vedea acolo căzută pe spate în toată splendoarea ei, cu picioarele în sus, ca un gândac care nu se mai poate întoarce, neputând să se ridice în fund și râzând în hohote ca o descreierată.

–          Ești bine??? Serios, ești bine???  Butoiul i-l adusese în fața ochilor pe el.

–          Te doare ceva?? 

Nu……sunt ok! Pe bune…

Lola plecase fericită.

butoiul

Anunțuri

Whaterver Lola wants

Dresuri rosii pentru a conturba soferii.

Rochii scurte pentru a-si asorta picioarele impecabil de drepte.

Niste pantofi cu toc pentru a calca in picioare mojicia.

Un sac de box pentru antrenamentul vointei.

Ceva sare pentru a scoate dulcele in evidenta.

Putin ruj pe buze pentru minciuni spuse elegant.

Putina ipocrizie pentru succes.

Pantaloni evazati pentru o gandire deschisa.

Cazaturi de pe butoi pentru atentie marita.

Cafeaua de dimineata pentru trezirea la banalitate.

Just Lola

sunt convinsa ca ati asteptat-o pe Lola…ca ati cautat semne ale unei evidente de orice fel  despre locurile prin care a umblat nestingherita in tot acest timp, ca si cum si-ar fi luat lumea in cap. Dar..Lola….nu…nu si-a tatuat nimic pe suflet vara asta..poate doar nostalgia noptilor cu rasarit din mare din vechea si fascinanta Vama a tuturor. Poate ca asta ii place atat de mult acolo, reflexiile razelor crosetate in valuri de o culoare ireala, care se transmit din cerul solar catre tarm si cuprind toata comunitatea. Spritul ala  de ” everybody’s & nobody’s friend”, libertatea si nemarginirea valurilor care nu se mai opresc ….tequila, mozolul si cafeaua pe tarm  (nu neaparat in aceeasi ordine), cand toata lumea doarme si din Stuf se aude „O sole mio” sau ” Bolero”. Acolo Lola si-a pierdut urma, a ras in hohote, s-a zbenguit ca o nebuna, s-a linistit  odata cu marea  si a luat-o din nou de la capat. Poate din cauza asta a fost mai greu de reperat….poate din acest motiv Lola nu o sa aiba niciodata nume de familie. Va ramane forever” Just Lola”.

Sarutul

Lola credea ca in general barbatii nu stiu sa sarute.  Asta pentru ca barbatii intotdeauna se grabesc si cred ca daca fac totul cu repeziciune, se presupune ca fac si bine. Le e greu sa inteleaga ca unei fete ii place sa fie sarutata intr-un anume fel…mod mai bland si totusi revoltator, mai umed…si totusi vulcanic, intr-o miscare de rotatie si de revolutie, haotica si ondulatorie totodata. Si toate astea cu naturalete, cu blandete.  Ca si o unire intru fiinta. Ca si atingerea batailor din aripi ale unui fluture. Ca si cum ai pluti.

De ce Lola e o fata cu parul lung

Lola isi purta intotdeauna parul desfacut. Se saturase de cele doua codite din copilarie si de coada din mijlocul capului prinsa cu funda mare alba in timpul gimnaziului. Probabil ca d’ aia isi  tunsese parul baieteste in liceu. Se saturase de elastice, cleme, agrafe si pampoane. Isi aminteste ca in copilarie, bunica obisnuia sa-i stranga parul intr-o coada de cal, atat de tare, incat nici un fir sa nu aibacum sa iasa din acea stransoare pe viata si pe moarte, astfel incat  Lola sa aiba o pieptenatura impecabila de scolarita cuminte cu pretul unei  dureri continue pe toata suprafata scalpului cand ajungea acasa si-si desfacea pleata.

Parul ei ravasit, lasat sa-si gaseasca menirea naturala si sa capete forme serpuitoare,  devenise pentru Lola un gest de extrema rebeliune si de revolta precum si suprema dovada de libertate. Isi asumase acesta libertate asa cum isi asumase prima iesire in bar, prima gura de vodka, prima escaladare pe munte, prima atingere intamplatoare a unui amic, primele sandale cu toc, primul jurnal scris indescifrabil in engleza ca sa nu cumva sa incite curiozitatea cuiva, primul job, prima confurntare cu taica-su, prima data. Si le asumase pe toate ca si dovezi de maturitate, ca si pietre de temelie pentru ceea ce urma sa fie de atunci inainte, viata ei. Cu capul pe umeri, Lola nu mai credea demult in povesti sau in filme americane. Realitatea lor era mult prea gogonata, elastica  sau artificiala si nu era facuta sa dureze. Asa era Lola, nu credea ca viata poate sa fie in totalitate fericita sau nefericita , buna sau rea. Era mai degraba un fragmentarium, o insiruire secventiala de  momente bune care alternau cu momentele de amintire rea si cu senzatii de deja – vu. Cel mai mult o impresionau oamenii, dar de o categorie aparte, cei care te misca, ca o revolutie din temelii si nu au nevoie de o viata ca sa faca asta.  (to be continued…)

Lola si revul sau despre mozol

-La multi ani!

-La multi ani! Si se auzi doar zgomotul produs de ciocnirea paharelor. El statea cu capul aplecat spre ea si se tot apleca, cu buzele tuguiate si cu ochii deodata facuti mici.

-La multi ani!

Spune-mi si tu “La multi ani!”. Tu de ce nu-mi spui?? Si isi tuguie buzele din nou, aplecandu-se mai barbateste catre ea, pana cand reusi sa le ating pe ale ei. Ea, desi parca nu vroia, se gandea ca nu i-ar  strica un mozol, si inchise ochii si isi lasa buzele abandonate in buzele lui. Dar el o tot presa cu buzele, si in loc de o intalnire delicata, tandra si juicy a acestora, simtea doar cum inceputul lui de barba o irita. Dar el tot vroia sa o sarute. Se apropie si mai tare de ea si ii baga limba in gura.

Ihh..e dulce! Ce puii mei bei acolo? Ce ai in paharul ala?

Vodka cu cola.

Eu nu stiu cum poti sa bei prostia aia!

E buna. Bea si tu. La multi ani! Zi-mi si tu la multi ani. Hai…..Si de data asta se apleca cu forta peste ea si ii baga din nou limba in gura. Nu era un sarut in adevaratul sens, pentru ca limbile lor nu reuseau sa se intalneasca sub cupoladin cerul gurii fiecaruia.  El baga limba in gura ei si o scotea imediat de parca fugea de ea, cu o miscare aproape mecanica.  Ea si-ar fi dorit un dans al limbilor cu multe prize, un mozol care sa se prelungeasca de la sine, cu alunecari surprinzatoare, ca intr-un film cu suspans. Asa cum stateau ei lipiti unul de altul, ea simiti cum mainile lui aluneacu in jos pe fundul ei si cum el ii strange bucile cu putere, cu o miscare la fel de mecanica. Si cu toate ca nu era cea mai reusita imbratisare, parca nu vroia sa I se sustraga. Profita de salbaticia cu care o strangea, de mozolul accidental. Incepuse sa se unduiasca dupa ritmul impus de el, care aproape ca o sufoca cand se tuguia catre ea sa o sarute. Totul era o zvarcoleala, o unduire ritmata, sacadata, o valvataie, un freamat comun care ii prinsese pe amandoi. Buzele lui erau buzele ei si mainile lui erau mainile ei.

Deodata lumina se aprinse si un cap legant cu niste ochi globulosi isi facu aparitia.

-Ah, bah….aici erai? Da si mie o tigara ca nu mai stiu pe unde e pachetu meu! Da si un foc.

El ii arunca pachetul de tigari si continua sa o sarute.

Stai. Cred ca mi-am pierdut cercelul, zise ea, smulgandu-se din stransoarea lui. Desi era Anul Nou, afara ploua ca in zilele adevarate de toamna. Isi scoase telefonul si luminand, se apleca sa-si caute cercelul. Atunci i-a trecut prin cap ca de data asta chiar reusise, chiar primise ceea ce si-a dorit…saruturi si imbratisari cu un tip pe care abia al cunoscuse si care ii acorda doar ei atentie.

Alearga Lola…alerga

Afara ploua ca intr-un veac de singuratate. Lola si-a deschis umbrela si a pornit-o agale spre casa. Ploaia mocaneasca de toamna aducea tristete in gandurile ei, melancolie oarba, fara cauza si un sentiment ca lumea se sfarseste intr-o dupa-amiaza intunecoasa si ploioasa de toamna. Lola ar fi dat orice ca pe o vreme ca asta, dupa o zi de munca ordinary, sa o astepte cineva acasa si sa o stranga in brate, fara sa o intrebe ceva. Si apoi sa-i aduca o cana de ceai fierbine sa sa adoarma cu ea in brate. Pasea gratioasa pe strada si tot se udase la pantofi.
La naiba, isi zise..ce puii mei fac, pe unde merg?? Siroaiele astea curg peste tot…ca niste fecioare despletite supraponderale, complet acaparatoare, ca niste serpi imensi modificati genetic.
Pe drum si-a cumparat o floare in ghiveci, o crizantema purpurie, de un visiniu pasional, intens. Se gandea pe drum ca floarea era un mod de expersie a sexualitatii ei. Era ea, plina de imaginatie sexuala, inchisa intr-o crusta care n-a mai fost sparta de ceva timp. Si cu toate astea, reusea sa infloreasca, cautându-si singura drumul.

Previous Older Entries