Câte puţin despre regăsiri

Am vorbit în acest blog covârşitor despre Lola, puţin despre Nuţi şi deloc despre cea care a creat aceste personaje. Pe autoare am întâlint-o într-o introspecţie. Visa să scrie în joacă despre proiectări indecente ale experienţelor cu bărbaţi spectaculari. Despre experienţe lipsite de monotonie ale incursiunilor experimetale, despre momente memorabile, sublime din viaţă, care rămân ca nişte amprente pe suflet, pagini de cărţi de povestit la cafea după o noapte nedormită, presărate cu usturoi şi cimbru, despre salate citadite adică. Între timp, pretenţiile de spectacular au scăzut şi proporţional au crescut pretenţiile de  maturitate asumată. Altogeteher, toate au distrus-o pe Lola, dar şi pe insignifianta Nuţi. Aşa cum a disparut şi râsul acela sănătos, râsul acela drăguţ-hilar şi fară sens din timpul desenelor animate cu The Dirty Birdy. Dar nu vă gândiţi la regrete, ci la o altfel de regăsire. O regăsire matură de sine. Iar Lola şi Nuti nu au dispărut definitiv de pe faţa pamântului, doar au terminat finally facultatea şi şi-au găsit job. Ne vom întâlni cu Lola în următoarea vacanţă 🙂

Anunțuri

Eu și prietenii mei

friends 2 Prietenii sunt cei care ne fac viața mai frumoasă. Cei care ne pansează rănile cu vorbe de duh cu rol de plante medicinale miraculoase. Cei cu care ne îndulcim cafeaua de dimineața, la prânz, seara, sau la miezul nopții, sau dis de dimineață, la răsărit. Cei cu care călătorim în timp, înainte și înapoi, printre vise, utopii sau memorii. Cei cu care râdem în hohote sau cei cu care plângem în hohote. Prietenii sunt pe rând și psiholog, și pisălog. Sunt Moș Crăciun dar și Bau-Bau-ul cu frunze. Prietenii sunt ascultătorii radioului tău personal, unde fiecare intervine cu câte un jingle. Prietenii sunt apărătorii drepturilor omului pe care îl reprezinți tu. Prietenii sunt cartea ta de vizită la o întâlnire de afaceri. Prietenii tăi sunt tocurile înalte de la pantofi, cei care te înalță și care te susțin. Prietenii tăi ești tu. Definește așadar ce vrei să fii! friends

Toamnă…iarnă…Poezie de sezon

Ploaia răspândeşte parfum

de muze

pe frunze

Şi se boceşte ca o fată mare….

Suntem făcuţi din apă ancestrală

şi ne hrănim tălpile cu pământ

pentru echilibrul interior

Iarna e ca o vitamină congelată

cu aromă de portocale

Închisă cu capac de plastic.

IMG_2230

Summer’s almost gone

Summer’s almost gone….summer’s almost gone

Morning found us calmly unaware

Noon brought gold into our hair

At night we swam the laughing sea

When the summer’s gone

Where will we be?

www.youtube.com/watch?v=DcEAI5p-wUg

Just like that

neterminata, neiubita

cu privirea in jos

dar nu in urma

linistita, ganditoare

impacata

Sociologia patului

Cand eram la facultate, la un seminar pe care il faceam cu un prof cum putini gasesti in facultatile despre oameni si societate si care imi declarase solemn  „la modul profesional” ca ii place de mine,  mi s-a cerut sa ies in fata anului, sa trag un biletel din palaria lui si sa vorbesc cinci minute despre ceea ce urma sa gasesc inauntru. Atunci mi se parea greu..si totodata ..incitant….mai ales ca pe biletel scria „bumbac”. Era un exercitiu subtil de exersare a abilitatii de a tine discursuri si de a vorbi fara trac , la modul cel mai natural, despre orice subiect, in fata unui auditoriu.

Cu amintirea inca vie in minte, voi incerca sa fac acelasi exercitiu, incercand sa  vorbesc despre un PAT. Si pot sa pun pariu…ca prima expresie care ti-a venit in minte e „la pat”, cu derivatele sale: „buna la pat” „varza la pat”,, „i-ai pus-o”, „i-ai tras-o” si alti inlocuitori simiari indulcitorilor care incearca sa imite gustul mierii. O sa ramaneti surprinsi, dar nu mi se pare nimic bizar la asta, daca tinem cont ca cel mai important organ sexual al omului este creierul.

Patul, conceptual,  include o paleta nebanuita de dimensiuni. Nu e un simplu obiect de mobilier ci un element vital pentru zile bune. Ganditi-va unde am dormi daca nu am avea pat?  Sau, de cate ori nu ati putut dormi la cineva in vizita pentru ca”ati schimbat patul”. Nu e pur si simplu un loc de odihna, este „locul de odihna” pe timpul acestei vieti. Nu e doar un obiect in care ne place sa ne tolanim seara sau duminca la pranz pentru siesta. Este „siesta” prin excelenta.

Patul e un prieten, e un confident, mai mult decat un pretext pentru placere, nu doar o introducere sau un preludiu pentru „what we do naked” .Patul e ideea de perversiune prin excelenţă, ideea de ordine si totodata dezordine amoroasa . Patul e simbol al dorintei si al visarii la dragostea adolescentina, de cele mai multe ori nejustifcata sau neimpartasita, placuta si dureroasa totodata.

Paradoxal, patul e locul de refelxie pentru a ne pune viata in ordine. E casa si masa pentru duminicile friguroase de iarna cand ne abandonam caldurii placute de sub plapuma. E locul in care radem in hohote cand  ne gadilm unii pe altii sau locul in care ne plangem dezamagirile in speranta ca lacrimile nu vor fi  vazute niciodata.

Asociat cu ideea de desavrasire si de intindere, de lene si de iubire, somn si relaxare……nu doar un simplu pat.

Cafea, apa plata, bere sau vin – dupa preferinte!

M-am saturat sa fac asa si aia in fiecare zi, the same bullshit every day. Trezit, job, oras, culcat. Cafea dimineata, apa plata la munca, bere sau vin seara – dupa preferinte..toate umplu zilnic ceea ce ne-am obisnuit sa numim “rutina”,  din ale carei cadre-  ni se pare- e imposibil sa scapam cateodata.

Fiecare vrea sa scape de ea…ca si cum ne lepadam de lucrurile rele….bla bla..ce m-am saturat de asta sau ce m-am plictisit de ritmul asta…viata e plina de aspecte……aceleasi kkturi in fiecare zi….samd. Cu toate astea, rutina a devenit un cliseu, un mod exemplar de a ne plange, un stil de viata.

Solutia e simpla – pur si sumplu cred ca trebuie sa ne formam o alta rutina, care sa aiba ca si valabilitate o perioada limitata de timp sip e care sa o reimprospatam cand simtim ca se apropie din nou. E ca si cum am lucra pe proiecte. Uite..eu..mi-am propus sa vad toate piesele de teatru de la Dramatic. Sunt o amatoare de teatru…dintotdeauna am fost, doar  ca vedeam ba o piesa, ba alta…cand si cand….imi mai aduceam aminte sau cand mai venea ceva nou in oras. Dar niciodata nu am reusit sa le vad pe toate. Asa ca…spatamanal am inceput sa-mi iau bilete la cate o piesa. Mi le luam asadar din timp….ca sa nu mai fiu in situatia in care ..duminca seara….am chef sa meg dar…ciuciu…nu mai sunt bilete pentru ca piesa se joaca cu spectatorii pe scena si locurile sunt limitate. Plus ca…la un moment dat…scena ti se pare prietenoasa..actorii ti se pare ca iti zambesc de parca te-ar recunoaste iar tanti care vinde bilete e din ce in ce mai amabila.

Deocamdata am reusit sa vad cam jumate din piese, nu le-am numarat..dar va recomand “La Ciunga” dupa Llosa, pentru ca e o piesa de continut si “Lapte negru” pentru scenografia realista si umorul rusesc. Astea mi-au placut cel mai mult. Ne vedem la teatru…

Previous Older Entries