De ce Lola e o fata cu parul lung

Lola isi purta intotdeauna parul desfacut. Se saturase de cele doua codite din copilarie si de coada din mijlocul capului prinsa cu funda mare alba in timpul gimnaziului. Probabil ca d’ aia isi  tunsese parul baieteste in liceu. Se saturase de elastice, cleme, agrafe si pampoane. Isi aminteste ca in copilarie, bunica obisnuia sa-i stranga parul intr-o coada de cal, atat de tare, incat nici un fir sa nu aibacum sa iasa din acea stransoare pe viata si pe moarte, astfel incat  Lola sa aiba o pieptenatura impecabila de scolarita cuminte cu pretul unei  dureri continue pe toata suprafata scalpului cand ajungea acasa si-si desfacea pleata.

Parul ei ravasit, lasat sa-si gaseasca menirea naturala si sa capete forme serpuitoare,  devenise pentru Lola un gest de extrema rebeliune si de revolta precum si suprema dovada de libertate. Isi asumase acesta libertate asa cum isi asumase prima iesire in bar, prima gura de vodka, prima escaladare pe munte, prima atingere intamplatoare a unui amic, primele sandale cu toc, primul jurnal scris indescifrabil in engleza ca sa nu cumva sa incite curiozitatea cuiva, primul job, prima confurntare cu taica-su, prima data. Si le asumase pe toate ca si dovezi de maturitate, ca si pietre de temelie pentru ceea ce urma sa fie de atunci inainte, viata ei. Cu capul pe umeri, Lola nu mai credea demult in povesti sau in filme americane. Realitatea lor era mult prea gogonata, elastica  sau artificiala si nu era facuta sa dureze. Asa era Lola, nu credea ca viata poate sa fie in totalitate fericita sau nefericita , buna sau rea. Era mai degraba un fragmentarium, o insiruire secventiala de  momente bune care alternau cu momentele de amintire rea si cu senzatii de deja – vu. Cel mai mult o impresionau oamenii, dar de o categorie aparte, cei care te misca, ca o revolutie din temelii si nu au nevoie de o viata ca sa faca asta.  (to be continued…)

Anunțuri

Iubesc (poezie)

Iubesc palmele tale suprapuse peste ale mele

Grimasa ta spunand „aha”

ochiul tau care ma vedea verde

iar celalalt albastra ca nemarginirea

vibratia limbilor de ceas pe peretele din inima mea

mai rapida decat toate gandurile mele impiedicate.