„Mansardita purulenta”

Citeam intr-o zi intr-o prestigioasa revista de arhitectura, la rubrica „Dictionarul ideilor proaste”, despre mansardita purulenta. Nu intocmai un articol favorabil ideii de mansarda locuita, articolul era mai degraba unul despre arhitectura mansardata de prost gust, dominata de o lipsa totala de stil,  la fel de definitorie pentru kokalarism  la „mansarda” si o manea cu versuri pronografice  de dor care se aude tare de la fereastra. Ma enervasem ca se construieste asa si imi parea ca exemplele prezentate de case erau definitorii pentru casa in care isi tarseste papucii, cu burta ovaleata si cu o mana scarpinandu-se pe burta, cu cealalta scuipand seminte, „mitocanul” din dictionarul de motocanie urbana. Ma enervasem atunci atat de tare, mai ales ca aveam acel „ceva” pentru arhitecti. Ma cuprinsese o furie fata de tara. O furie pentru nonvalorile care ne intra in fund ca si chilotii tanga care in permananta te deranjeaza. Si in acea dimineata ma enervasem din cauza soferilor care nu semnalizeaza in trafic sau din cauza lipsei de respect a vanzatoarei de moda veche de la magazinul „Alimentara”de la care vroiam sa cumpar covrigi in drumul meu spre munca. Mi s-a facut rau. Toate ma strangeau ca si pantofii noi care iti fac bataturi de care nu mai scapi vreo doua saptamani ca si indolenta si lipsa de reactie a omenilor fata de oamenii transpirati din autobuze vara.