Sociologia patului

Cand eram la facultate, la un seminar pe care il faceam cu un prof cum putini gasesti in facultatile despre oameni si societate si care imi declarase solemn  „la modul profesional” ca ii place de mine,  mi s-a cerut sa ies in fata anului, sa trag un biletel din palaria lui si sa vorbesc cinci minute despre ceea ce urma sa gasesc inauntru. Atunci mi se parea greu..si totodata ..incitant….mai ales ca pe biletel scria „bumbac”. Era un exercitiu subtil de exersare a abilitatii de a tine discursuri si de a vorbi fara trac , la modul cel mai natural, despre orice subiect, in fata unui auditoriu.

Cu amintirea inca vie in minte, voi incerca sa fac acelasi exercitiu, incercand sa  vorbesc despre un PAT. Si pot sa pun pariu…ca prima expresie care ti-a venit in minte e „la pat”, cu derivatele sale: „buna la pat” „varza la pat”,, „i-ai pus-o”, „i-ai tras-o” si alti inlocuitori simiari indulcitorilor care incearca sa imite gustul mierii. O sa ramaneti surprinsi, dar nu mi se pare nimic bizar la asta, daca tinem cont ca cel mai important organ sexual al omului este creierul.

Patul, conceptual,  include o paleta nebanuita de dimensiuni. Nu e un simplu obiect de mobilier ci un element vital pentru zile bune. Ganditi-va unde am dormi daca nu am avea pat?  Sau, de cate ori nu ati putut dormi la cineva in vizita pentru ca”ati schimbat patul”. Nu e pur si simplu un loc de odihna, este „locul de odihna” pe timpul acestei vieti. Nu e doar un obiect in care ne place sa ne tolanim seara sau duminca la pranz pentru siesta. Este „siesta” prin excelenta.

Patul e un prieten, e un confident, mai mult decat un pretext pentru placere, nu doar o introducere sau un preludiu pentru „what we do naked” .Patul e ideea de perversiune prin excelenţă, ideea de ordine si totodata dezordine amoroasa . Patul e simbol al dorintei si al visarii la dragostea adolescentina, de cele mai multe ori nejustifcata sau neimpartasita, placuta si dureroasa totodata.

Paradoxal, patul e locul de refelxie pentru a ne pune viata in ordine. E casa si masa pentru duminicile friguroase de iarna cand ne abandonam caldurii placute de sub plapuma. E locul in care radem in hohote cand  ne gadilm unii pe altii sau locul in care ne plangem dezamagirile in speranta ca lacrimile nu vor fi  vazute niciodata.

Asociat cu ideea de desavrasire si de intindere, de lene si de iubire, somn si relaxare……nu doar un simplu pat.

Cafea, apa plata, bere sau vin – dupa preferinte!

M-am saturat sa fac asa si aia in fiecare zi, the same bullshit every day. Trezit, job, oras, culcat. Cafea dimineata, apa plata la munca, bere sau vin seara – dupa preferinte..toate umplu zilnic ceea ce ne-am obisnuit sa numim “rutina”,  din ale carei cadre-  ni se pare- e imposibil sa scapam cateodata.

Fiecare vrea sa scape de ea…ca si cum ne lepadam de lucrurile rele….bla bla..ce m-am saturat de asta sau ce m-am plictisit de ritmul asta…viata e plina de aspecte……aceleasi kkturi in fiecare zi….samd. Cu toate astea, rutina a devenit un cliseu, un mod exemplar de a ne plange, un stil de viata.

Solutia e simpla – pur si sumplu cred ca trebuie sa ne formam o alta rutina, care sa aiba ca si valabilitate o perioada limitata de timp sip e care sa o reimprospatam cand simtim ca se apropie din nou. E ca si cum am lucra pe proiecte. Uite..eu..mi-am propus sa vad toate piesele de teatru de la Dramatic. Sunt o amatoare de teatru…dintotdeauna am fost, doar  ca vedeam ba o piesa, ba alta…cand si cand….imi mai aduceam aminte sau cand mai venea ceva nou in oras. Dar niciodata nu am reusit sa le vad pe toate. Asa ca…spatamanal am inceput sa-mi iau bilete la cate o piesa. Mi le luam asadar din timp….ca sa nu mai fiu in situatia in care ..duminca seara….am chef sa meg dar…ciuciu…nu mai sunt bilete pentru ca piesa se joaca cu spectatorii pe scena si locurile sunt limitate. Plus ca…la un moment dat…scena ti se pare prietenoasa..actorii ti se pare ca iti zambesc de parca te-ar recunoaste iar tanti care vinde bilete e din ce in ce mai amabila.

Deocamdata am reusit sa vad cam jumate din piese, nu le-am numarat..dar va recomand “La Ciunga” dupa Llosa, pentru ca e o piesa de continut si “Lapte negru” pentru scenografia realista si umorul rusesc. Astea mi-au placut cel mai mult. Ne vedem la teatru…